Uncategorized

A mai trecut un 30 decembrie…


Traim vremuri ciudate. Crancene chiar. Intrebarea care zace pe buzele tuturor este una singura: „Incotro vor merge vremurile astea?”. Nu ne asteapta nimic bun, asta e clar ca apa de izvor. In vara au votat toti, ca o turma, pentru demiterea lui Basescu. Raul absolut al Romaniei, ales cu peste 5 milioane de voturi. Comunist, activist de partid – a recunoscut-o chiar el – probabil aflat pe statul de plata al Securitatii. Culmea, dintre toti sefii de stat de dupa 89, Basescu a fost singurul care a inteles ca sistemul conceput dupa chipul si asemanarea lui Ion Iliescu este imbatranit si nefunctional. De fapt orice sistem conceput de comunisti este nefunctional. Pentru ca nu se bazeaza pe libertatea absoluta ci pe constrangeri, pe spagi, pile, cadouri si relatii. de fapt P.C.R. = Pile Cadouri Relatii. Sistemul a functionat perfect si functioneaza si acum!

65 de ani de manipulare si minciuni

30 decembrie 1947 ar trebui marcata cu negru in calendarul nostru de perete. Este o zi de doliu. Atunci am pierdut legaturile cu trecutul, rupte in mod brutal datorita unei conjuncturi nefericite dar si datorita unei clase politice interbelice corupte si dezbinate. Multi uita sa aduca aminte de slabiciunile unor oameni politici morti in puscariile comuniste. Poate ca unii dintre ei au gasit ce au cautat.
Va place Republica, dragi romani? Va este draga forma aceasta de guvernare? Cei care exultati astazi de bucurie, trebuie sa stiti ca sunteti niste tradatori. Nu sunteti cu nimic mai buni decat Dej, Ana Pauker sau Groza. Serbati ceea ce Stalin a impus cu mitraliera in tara pe care pretindeti ca o iubiti.
Ar fi minunat daca prin absurd, pe 30 decembrie 2013 Regele Mihai ar fi repus din nou in locul unde trebuie sa stea un Rege. Pacat ca nu s-a intamplat asta astazi. Chiar daca e ger, as fi iesit afara sa serbez acest eveniment istoric cu toata bucuria. Din pacate, evenimentul acesta se amana pentru la anul!

Coruptia clasei politice interbelice, elementul-surpriza care a nimicit Romania

Coruptia la mediul politic romanesc nu este ceva nou. As zice ca este o traditia seculara la noi ca odata ajunsi in functii, politrucii sa isi puna amantele, sotiile, plozii in functii la STAT. Tre’ sa mance’ si gura lor o paine, nu asa? Romania Mare a avut oameni de stat, lucrul acesta este fara de tagada. Dar tocmai acesti oameni au fost si cei care su sapat la temelia Romaniei Mari. Sa luam cazul lui Iuliu Maniu „În plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susținător al revizuirii tratatului de la Trianon și a frontierelor româno-ungare. A căutat reîntronarea lui Carol Caraiman, sub anumite condiții, cu care acesta a fost de acord. În cadrul acestor înțelegeri a intrat și plănuita încoronare a lui Carol la Alba Iulia, pentru care manifestele au fost imprimate în Ungaria. Întreaga acțiune a fost dejucată de serviciile române de informații, care au obținut de la guvernul englez expulzarea lui Carol din Marea Britanie (unde acesta astepta desfășurarea evenimentelor). Carol a fost în cele din urmă adus în 1930 pe tronul României tot cu ajutorul lui Maniu. În schimb, Carol a dus imediat o politică proprie, nu a mai recunoscut cele promise (că-și va relua căsnicia cu regina Elena, mama regelui Mihai ș.a.) și l-a înlăturat pe Maniu rapid de la guvernare.
S-a opus înființării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renașterii Naționale, care dădea startul unipartidismului român. După eșecul politicii lui Carol al II-lea și pierderile teritoriale din 1940, Maniu a refuzat colaborarea cu regimul instalat la 6 septembrie 1940 și a celui postlegionar, deși ranchiuna acestuia împotriva liberalilor (partidul său fusese victima șicanelor electorale și terorii polițienești sub guvernarea liberală în anii ’30[6]) l-a făcut să ia în curte apărarea legionarilor acuzați atunci de asasinarea prim-ministrului liberal I.Gh.Duca[7]. În opinia unor istorici trăitori în epocă, intervenția lui Maniu și a altor persoane respectabile în apărarea asasinilor a participat la ascensiunea electorală a mișcării fasciste românești. [8].(sursa: wikipedia)
Dupa cum se vede, democratia romaneasca interbelica nu era DELOC functionala, asa cum era in Occident. Si taranistii si liberalii isi faceau sicane unii altora, ambele partide foloseau Politia sau serviciile secrete pentru a intimida adversarul si aceasta atitudine a permis ascensiunea partidelor fasciste, a permis instaurarea dictaturii carliste si implicit au pus Romania Mare in pericol.

In 1940, abia reinstalat ca Rege, ce putea face Mihai I? Avea in spate o clica politica care se sfasia intre ea, o armata slabita si care era si prost echipata – vezi afacerea Skoda.

Anunțuri

1 thought on “A mai trecut un 30 decembrie…”

Da-ti cu parerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s