Uncategorized

Statul (social) roman, o uriasa schema Ponzi


Statul social roman este falimentar. Asta s-a vazut si dupa ce presedintele Traian Basescu a iesit cam zdruncinat in fata televizoarelor si a inceput sa balbaie o serie de vorbe in care dadea asigurari ca bancile austriece nu vor pleca din tara noastra. Cica profiturile lor au fost mari anul trecut, ceea ce este foarte probabil sa fie adevarat, dar in principiu cam asta e si scopul unei investitii, sa produca un profit cat mai mare pentru investitor.

Romania a fost mult timp un stat organizat dupa principiile unei uriase scheme „Ponzi”, menita sa genereze profituri pentru niste borfasi care au cotizat prea putin la fondul de pensii si care au beneficiat de multe miliarde de lei pe post de….ati ghicit, pensii (speciale). Asa se face ca un grup masiv de cetateni, adica toti si aici intra si cei cu pensii speciale, au cotizat la fondul de pensii al statului.

O schema Ponzi este „o operațiune investițională frauduloasă ce implică plata unor profituri deosebit de mari unor investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane și nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate. Termenul de schemă Ponzi este folosit îndeosebi în Statele Unite ale Americii, în timp ce în alte țări nu se face nicio deosebire între această schemă și alte scheme piramidale. Pe același sistem funcționează și sistemele piramidale de vânzări tip MLM, unde, într-o anumită proporție, naivitatea celor inscriși este benefică celor ce inițiază acest tip de sistem.”

Statul a inceput sa dea. Si a dat, dar a facut-o si pentru cei pensionati inainte de vreme. Asa se face ca stanga romaneasca, a se citi PDSR-PD-FSN, a conceput aceste legi speciale care in final au avantajat numai o mica parte dintre contributori. Restul au ajuns muritori de foame, unii in chiar cel mai strict sens al acestei expresii. Exact tiparul cel mai pur al schemelor Ponzi.

Trebuie „asasinat” sistemul acesta? Cu siguranta DA. Si cand spun asta, ma refer in primul rand la statul acesta de tip social, care dirijeaza banul meu catre niste destinatii care mie nu imi sunt pe deplin cunoscute. Romania inca nu a scapat de sintagma de stat social din Constitutie. Asta trebuie sa dispara. Dupa care vor trebui incetate platile pensionarilor speciali care mai aveau ani buni de munca de dus si care au preferat sa renunte la ei pentru a fi platiti din banii celor care muncesc.

Falimentul romanesc, mai crunt decat cel grecesc

Falimentul statului social in general, si al celui roman in mod special, este unul crunt. Dar, de ce sa nu o recunoastem, necesar. Ne va aduce cu picioarele pe pamant mai repede decat am fi vrut. De ce e necesar? Pai raspunsul poate veni din faptul ca intr-un stat de tip social, in caz de faliment, toti au de suferit.
Daca statul este unul de tip liberal, dar liberal adevarat, cetateanul stie sa se protejeze prin intermediul fondurilor de pensii private, care sunt inainte de toate asigurate de multe multe firme de asigurari. In cazul in care da vreunul faliment, cetatenii vor fi despagubiti, pentru ca de asta exista acele polite. Chiar daca statul ar da faliment, ar exista niste mecanisme de compensare care ar salva populatia, e drept poate nu pe toata, de saracie sau de dezastru.

De ce va fi falimentul romanesc mai crunt decat cel grecesc? Pai sa vedem.

a) grecii au iesit in strada cand li s-au luat cele doua salarii in plus pe care le aveau de la stat ( al 13-lea si al-14-lea)
b) grecii, chiar si in criza, aveau salariul minim vreo 2.000 de euro. Romanii nu aveau decat cel mult 500 de euro.

Inconstienta, lacomia si setea de a ramane la Putere au transformat tara noastra, dintr-o dictatura socialista unde nu aveai la dispozitie nimic pentru a demara initiative private, intr-un urias CARITAS care a subordonat populatia. Romanii au iesit din comunism si au intrat in cacat cu zambetul pe buze si cu ideea preconceputa ca intotdeauna statul trebuie sa dea romanului un ban sa se intretina.  La inceputurile unui capitalism de cumetrie, romanii erau fericiti ca li se dadea. Munca de 45 de ani in socialism a determinat agonisirea unei averi care a fost prost gestionata. Asa se face ca dupa trecerea la capitalism, multi multi ani am putut vedea in jurul meu si nu numai cum niste oligofreni, de exemplu, faceau copii pe banda rulanta iar statul le dadea alocatii. Parintii luau banii si ii foloseau pentru a lua bautura, tigari si mai rar cate ceva de ale gurii pentru cei mici. De multe ori acesti copii ajungeau cersetori, aurolaci, cadeau victima retelelor de pedofili. Cine credeti ca este vinovatul principal pentru aparitia acestor nevoiasi? NIMENI ALTUL DECAT STATUL SOCIAL CARE A INCURAJAT NEMUNCA. Pentru  acei cetateni vreme de multi multi ani era mai rentabil sa stea cu mana intinsa si sa dea din buci in patul conjugal decat sa mearga la munca. Ii poate invinovati cineva pe ei? Nu….sau da!?

Vinovatii suntem (si) noi si cei care au avut viitorul tarii in mana, acum 20 de ani. Dar atunci se scanda nu ne vindem tara. Am ajuns sa o dam gratis. Si am luat bani cu imprumut de la straini, pentru a plati pensii nesimtite, nemeritate, am vazut cum sub ochii nostri (de fapt eu sunt inca tanar, ar trebui sa zic sub ochii vostri!?!? ai celor care ati avut puterea de a alege) munca multor generatii de duce in buzunarele unor nemernici.

Anunțuri

7 thoughts on “Statul (social) roman, o uriasa schema Ponzi”

  1. Asta mi se pare un articol fascist.Uite unde ne-a dus neoliberalismul(adica unde nu e statul social):macel, epuizare resurse,incalzire globala.Statul social actual e falimentar sub conducerea mutantei genetico-fasciste de la Cotroceni,dar el trebuie sa existe pentru sansa de a exista TOTI.
    Statul social este un concept stiintific.
    In ce termeni vorbesti?Razi tot.Mi-ar fi placut sa va numiti social-liberal Ce e aia liberalism fara factorul social?

    1. Pai tocmai ca liberalismul nu are vreo componenta sociala majora. Intr-un stat liberal de regula nu sunt titnuti in brate cei care nu au de munca. Pe perioada limitata de timp DA, primesc un sprijin de la stat, dar acela le ajunge cat sa nu moara de foame, nu sa huzureasca.
      In privinta schemei Ponzi, daca ai sa observi lucrurile mai in profunzime ai sa vezi ca exact asta este. Daca se prabuseste unul se prabusesc toti, pentru ca toti au cotizat la aceeasi sursa.

  2. @ Răzvanrinder,
    Felicitări pentru articol !
    Statul social a fost conceput și-apoi adoptat prin Constituție într-o perioadă de efervescență politică cu scopul sigur dar ascuns de a se crea o pătură socială numeroasă,prea puțin pregătită din punct de vedere intelectual ( să vezi ce înjurături o să primesc pentru această sinceră dar reală afirmație ) și ușor manevrabilă pe timpul alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale .
    Din păcate, această pătură învățată ca pe timpul comunismului să nu muncească dar să fure de la CAP-uri, IAS-uri, combinate siderurgice ( fier vechi ) silozuri, brutării și fabrici de conserve ( Doamne cât se mai fura de la fabrica Zahna Vădeni pe-atunci….) , s-a adaptat urgent la situația nou creată și a preferat să stea degeaba așteptând ajutoarele sociale date de cei care le cerșeau voturile primind cumulat sume chiar mai mari decât un muncitor ce lucra toată luna opt și chiar 9-10 ore pe zi.
    Vreau să fiu bine înțeles : sunt persoane care au nevoie de ajutor social și sunt de acord ca statul să le dea dar, nu sunt de acord ca indivizi cu ceafa groasă, lanțuri de aur la gât și mașini luxoase să primească la adăpostul faptului că au mulți copii ( de parcă i-ar fi obligat cineva să aibă cât mai mulți ) , tot felul de ajutoare pe care să le cheltuiască la cârciumi și la pariuri sportive și nu numai iar pe progeniturile lor să le trimită la cerșit sau furat.
    A venit vremea ca statul social care până acum a încurajat NEMUNCA să dispară nu numai din conștiința politicienilor manipulatori de suflete leneșe pe timpul campaniilor electorale pentru voturi dar ,și din gândirea beneficiarilor abonați la banul public și sfidători cu omul muncitor ( alte înjurături la adresa mea ….).
    Mai pe înțelesul delatorilor mei, CINE MUNCEȘTE să aibă de toate cine nu muncește să n-aibă nimic !
    Weekend plăcut !
    Alioșa.

    1. Carmen, stii ce am observat? Ca in momentul in care le spui celor care simpatizeaza stanga ca statul social trebuie sa dispara, imediat sar in sus de parca ii musca o haita de maidanezi flamanzi.
      „Vai, dar cum sa fie bine?! Dar statul trebuie sa fie social, ca altfel ne mananca de vii bogatiasii, vin oligarhiile si se imbogatesc pe seama muritorilor”.
      Da, si? Acum nu e la fel? Nu exista o mana de imbuibati care, culmea, au si fost protejati de statul social sa se imbuibe pe munca altiora?

Da-ti cu parerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s