Uncategorized

Pedro al II-lea al Braziliei si ce ar fi fost oare Brazilia azi…


Brazilia, o tara mirifica si o natiune mandra. Cea mai mare tara latino-americana, o mare putere economica si militara in regiune si o atractie turistica constanta pentru turistii cu dare de mana din toata lumea.
Astazi cand spunem Brazilia, spunem in gand fotbal, capoeira, Ronaldo, Neymar, Ronaldinho sau samba.
Ei bine, Brazilia nu a fost dintotdeauna asa. Trecutul ei este poate la fel de glorios si de interesant ca si al S.U.A. de exemplu. In 1822 familia regala portugheza se refugiaza in Brazilia pentru ca in Europa invaziile napoleoniene prinsesera in valtoarea lor si Portugalia.

Pe pamant brazilian familia regala portugheza avea sa dea nastere unei mari natiuni care a avut loc prin proclamarea independentei Braziliei in anul 1822. Primul ei imparat s-a numit Pedro I si a domnit intre 12 octombrie 1822 si 7 aprilie 1831. La tron, dupa o abdicare survenita in urma unei confruntari cu liberalii, a urmat fiul sau, Pedro al II-lea.Pedro s-a născut la 2:30 a.m. la 2 decembrie 1825 la Palatul São Cristóvão din Rio de Janeiro, Brazilia.[1][2][3] Prin tatăl său, împăratul Pedro I, a fost membru al ramurii braziliene a Casei de Braganza. A fost nepotul regelui portughez João al VI-lea și al lui Miguel I. Mama sa a fost Arhiducesa Maria Leopoldina de Austria, fiica lui Francisc al II-lea, ultimul Împărat Roman. Prin mama sa, a fost nepotul lui Napoleon Bonaparte și văr primar cu împărații Napoleon al II-lea al Franței, Franz Joseph I al Austriei și Maximilian I al Mexicului.

Pedro al II-lea la varsta de 22 de ani. Cea mai veche fotografie a imparatului din cate se cunosc.

Ajuns pe tron la o varsta frageda, acesta a fost proclamat imparat sub autoritatea unei regente. Disputele între factiunile politice au dus la cateva rebeliuni si instabilitate, aproape anarhie. Posibilitatea de a scădea vârsta împăratului la care sa devina suveran cu acte in regula, în loc să astepte până când va împlini 18 ani (02 decembrie 1843), a apărut din 1835 si a fost sprijinită de cele două partide politice majore. La 23 iulie 1840 Adunarea Generală l-a declarat pe Pedro al II-lea în vârstă de numai 14 ani împărat cu puteri depline. A fost aclamat, încoronat si consacrat la 18 iulie 1841.

După ce a părăsit tara,  tatal lui, Pedro I, a selectat trei oameni care să aibă grijă de fiul său: José Bonifácio, prietenul său si un influent lider în timpul războiului brazilian de independentă, Mariana de Verna si Rafael, un afro-brazilian veteran al războiului Argentina-Brazilia. Bonifácio a fost demis în decembrie 1833 si înlocuit. Pedro II  îsi petrecea ziua studiind cu numai două ore rezervate pentru distracție. Pasiunea pentru citit i-a permis să asimilieze orice informație. Pedro a avut o copilărie solitară și nefericită. A avut doar câțiva prieteni de vârsta lui iar contactul cu surorile sale era limitat. Mediul în care a fost crescut l-au transformat într-o persoană timidă care a văzut „în cărti o altă lume unde se putea izola și proteja”

Patron al culturii si stiintelor

În jurnalul său împăratul a notat în anul 1862: „M-am născut să mă dedic culturii și stiintei” Subiectele care îl interesau pe Pedro includeau antropologie, istorie, geografie, geologie, medicină, drept, studii religioase, filozofie, pictură, teatru, muzică, chimie, fizică, astronomie, poezie și altele.[38] Până la sfârșitul domniei sale, la Palatul São Cristóvão existau trei biblioteci care conțineau peste 60.000 de volume.
Pasiunea pentru lingvistică l-a îndemnat pe tot parcursul vieții să studieze noi limbi; stia să vorbească si să scrie nu numai în portugheză dar si în latină, franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, greacă, arabă, sanscrită, chineză, ebraică, occitană si tupi-guarani.

El a devenit primul fotograf brazilian, când a achiziționat un dagherotip în martie 1840. A înfiintat un laborator în São Cristóvão dedicat fotografiei si altul pentru chimie si fizică. El a avut, de asemenea, un observator astronomic.

Erudiția împăratului l-a uimit pe Friedrich Nietzsche atunci când cei doi s-au întâlnit. Victor Hugo i-a spus: „Sire, sunteți un mare cetățean, sunteți nepotul lui Marcus Aurelius. A devenit membru al Royal Society, al Academiei Ruse de Științe, al Academiei Regale de Știință și Artă a Begiei, a Societății Geografice Americane. În 1875 a fost ales în Academia de Științe a Franței, onoare acordată anterior numai a doi sefi de stat: Petru I al Rusiei și Napoleon Bonaparte.

Pedro al II-lea avea corespondență cu oameni de stiintă, filozofi, muzicieni, si alti intelectuali. Mulți dintre corespondenti i-au devenit prieteni, inclusiv Richard Wagner, Louis Pasteur, Louis Agassiz, John Greenleaf Whittier, Michel Eugène Chevreul, Henry Wadsworth Longfellow, Arthur de Gobineau, Frédéric Mistral, Alessandro Manzoni, Alexandre Herculano, Camilo Castelo Branco si James Cooley Fletcher.

Împăratul a construit, din proprii lui bani, Conservatorul Național de Muzică, apoi, în 1857, Academia Imperială de Muzică si Opera Națională. Cei mai talentați tineri erau trimiși în Europa, tot pe socoteala împăratului, pentru a se perfecționa. Deoarece Pedro al II-lea nu putea trăi fără muzică, Teatrul liric din Rio de Janeiro ajunsese, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, centrul intelectual și social al Capitalei. A adus în Brazilia pictori, sculptori și arhitecți francezi, care au creat în noul Imperiu opere plastice baroce sau neoclasice, devenite curând modele pentru artiștii locali.
În timpul domniei sale a fost creat Institutul brazilian de istorie și geografie. De asemenea, a finanțat crearea Institutului Pasteur. Eforturile sale erau recunoscute acasă și în străinătate. Charles Darwin a spus despre el: „Împăratul face atâtea pentru stiintă, că fiecare om de stiintă este obligat să-i arate cel mai mare respect”.

Declinul lui Pedro al II-lea

Pedro al II-lea în 1888.

In ani 80 ai secolului 19, Brazilia era un stat puternic, dar semnele aratau ca imparatul era tot mai obosit de varsta. Muncea dar nu mai dadea dovada de prea multa tarie de caracter. Datorită cresterii „indiferentei sale fată de soarta regimului” si a lipsei sale de actiune în sprijinul sistemului imperial după ce aceasta a fost contestat, istoricii au atribuit „responsabilitatea primă si poate singura” pentru dizolvarea monarhiei împăratului însusi.
Republicanismul era un crez elitist care nu s-a dezvoltat în Brazilia, având puțin sprijin în provincii. Dar o amenințare gravă la adresa monarhiei a fost o combinație de idei republicane, cu difuzarea pozitivismului printre rândurile ofițerilor cu grade medii sau mici care au dus la indisciplina corpului armatei. Ei visau la o republică dictatorială pe care o credeau superioară monarhiei liberal democratice.  Starea de sănătate a împăratului s-a deteriorat iar medicul personal i-a sugerat să meargă în Europa pentru tratament medical. I-a urmat sfatul si a părăsit Brazilia la 30 iunie 1887. În timp ce se recupera după două săptămâni petrecute între viată si moarte, la 22 mai a primit stirea că sclavia s-a abolit în Brazilia (Lei Áurea). Întins în pat, cu o voce slabă și cu lacrimi în ochi a spus: „Mare popor! Mare popor!”. S-a întors în Brazilia la 22 august 1888 si a fost primit cu mare entuziasm.
Pozitivismului a lansat o lovitură de stat și a instituit republica la 15 noiembrie 1889. Puținii oameni care au asistat la ceea ce s-a petrecut nu și-au dat seama că a fost o rebeliune. În timpul întregului calvar, Pedro al II-lea nu a arătat nici o emoție, ca și cum ar fi fost indiferent cu privire la rezultat. A respins toate sugestiile pentru contracararea rebeliunii. El si familia sa au fost trimiși în exil la 17 noiembrie 1889.

Impărăteasa Teresa Cristina, sotia lui Pedro, a murit la câteva zile după ce au ajuns în Europa iar fiica sa, printesa Isabel si familia ei s-au mutat în alt loc în timp ce Pedro al II-lea a rămas la Paris. În ultimii doi ani ai vietii sale a fost singur si melancolic, a trăit în hoteluri modeste, fără bani si scriind în jurnal despre visul de a i se permite să se întoarcă în Brazilia. Acest lucru nu s-a intamplat deloc insa.

Pedro al II-lea a murit la 5 decembrie 1891 înconjurat de familia sa. Ultimele sale cuvinte au fost: „Fie ca Dumnezeu să-mi îndeplinească aceste ultime dorințe, pace și prosperitate pentru Brazilia…”
Printesa Isabel a dorit să tină o ceremonie de înmormântare discretă si privată. În cele din urmă, a acceptat cererea guvernului francez pentru funeralii de stat. La 9 decembrie, la înmormântare, pe lângă familia lui Pedro al II-lea au asistat Amadeo, fostul rege al Spaniei, Francisc al II-lea, fostul rege al celor Două Sicilii, Isabela a II-a, fosta regină a Spaniei, Filip, conte de Paris și alti membri ai familiilor regale europene; politicieni si diplomati, artisti, oameni de știintă. Guvernul republican brazilian „speriat de o reactie la moartea împăratului” a interzis orice reacție oficiala.”

Da-ti cu parerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s