Uncategorized

Intalnire in abisuri III


Ajuns la limita razei de actiune, 2 km in termeni mai simpli, mini-submarinul manevrat de operatorul de pe submarinul mama incepu calea de intoarcere. In nava imaginile transmise de catre camerele de supraveghere ale acestuia erau proiectate pe niste ecrane mari cu plasma care aratau cele mai mici detalii. Agitatia de la inceput disparuse si in locul ei incepura sa apara intrebari. „Oare totul nu e decat un test”, gandi in sinea lui Alexei. „Daca da, atunci e posibil sa il fi picat cu brio, in mijlocul Atlanticului pironiti la 750 de metri adancime, la o aruncatura de bat de fundul marii, suntem o tinta prea usoara pentru orice tip de submarin din lume”.
Totul se petrecu brusc, fara ca vreun marinar sau ofiter care urmarea scenele transmise de mica nava de cercetare sa aiba timp sa reactioneze. Sistemele navei incetara brusc sa mai functioneze, sistemul de avarie fiind cel care prelua comenzile. Imaginile se estompara pana cand disparura de tot de pe ecrane. In acelasi timp sunetele reaparura dar de data aceasta erau mult mai puternice iar corpul navei incepu sa tremure. Parea ca acel ceva vrea sa o distruga prin implozie. Mai multi oameni cazura ca secerati la podea tinandu-se cu mainile de urechi, ametiti de intensitatea sunetelor. Partea militarizata a creierului lui Alexei, care se numara si el printre cei cazuti, reactiona ca o masina cu cheita. Cauta cele mai bune solutii din acel moment pentru a iesi din acea criza. In cateva milionimi de secunda isi aduse aminte ca avea asupra lui un MP6 player cu niste casti care nu lasau sa patrunda sunetele din mediul inconjurator. Si le puse de urgenta la urechi si ca prin minune sunetele incetara. In jurul lui ceilalti erau cazuti la pamant. Unii inca miscau, altii erau deja lesinati.

La fel de brusc cum aparura, sunetele si vibratiile acestora incetara. Dintre toti cei prezenti la bord doar Alexei Nekitin parea sa mai fie in picioare si asta datorita unei tehnologii care nu fusese nici pe departe gandita sa fie folosita in conflicte militare. Isi scoase castile si asculta. Nimic nu paru sa se mai intample. Luminile de avarie plus cateva alarme erau singurele lucruri care aminteau ca acea nava era cu cateva minute inainte mandria Fortelor Navale Ruse. Incepu sa gandeasca febril, ce era de facut? „Usurel Alexei, nu e cazul sa intri in panica”, incerca el sa se auto-imbarbateze. „Ei, pe dracu, Alexei, pentru asa ceva nu ai fost pregatit in afurisita aia de Academia Navala. Ce dracu’, Doamne iarta-ma, sa faci cand descoperi ca esti singurul care mai misca pe nava ta?” Se indrepta inspre puntea principala a navei, locul unde se luau toate deciziile. Isi zise ca orice ar fi fost, trebuia sa preia comanda navei si sa o duca undeva la adapost sau chiar sa o scoata la suprafata.

Ca sa ajunga acolo descoperi ca trebuie sa coboare si sa urce nu mai putin de 4 nivele diferite. Pentru un om care se grabea erau multe obstacole. Fiind vorba si de o nava de peste 200 de metri lungime constata ca trebuie sa mai si alerge ca la 100 de metri garduri. Pe podele zaceau tot felul de lucruri care nu putura fi prinse cu nimic de pereti ori fixate de podea. Odata ajuns pe puntea de comanda a navei, imaginile fura destul de jalnice. Capitanul, adjunctul sau, operatorul carmei si navigatorii zaceau inerti in pozitiile in care isi desfasurau activitatea. „De unde sa incep”, se intreba tanarul. Vrand nevrand se duse la timonier, il dadu la o parte si incerca sa porneasca motoarele navei. Odata pornite, acestea puteau asigura navei energia necesara iesirii la suprafata. Calcula cam cat timp trecu de la incident si pana la sosirea sa pe punte. De la startul incidentului si pana la „paralizarea” echipajului trecusera fix 8 minute.

Incerca sa porneasca motoarele. Degeaba. Paru ca nimic de pe nava nu mai functiona normal. Trase adanc aer in piept si mai facut cateva incercari. La un moment dat nava incepu sa se cutremure. Fusese o zdruncinatura scurta si crezu ca se datorase incercarilor sale de a porni motorul. Asculta mai cu atentie eventualele sunete de motor si acestea nu aparura, dar incepu sa distinga ceva ce pareau a fi pasi. „Pasi pe carena navei? Ar insemna ca cineva merge pe puntea navei la o adancime la care orice echipament omenesc nu rezista prea mult. Si oricum, echipamentele care erau asa de performante nu se gaseau la 3.000 de km in largul oceanului si la 750 de metri adancime” se incuraja Alexei.

Si totusi, sunetele se distingeau acum cat se poate de clar. „Dumnezeule, suntem atacati!” mai putu sa gandeasca Alexei.

Anunțuri

2 thoughts on “Intalnire in abisuri III”

Da-ti cu parerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s