Uncategorized

Asaltul


Eram terminati. De oboseala, de caldura, de frig, de foame, de sete, de tot ceea ce era in jurul nostru. In fata noastra se zareau zidurile fortaretei. Eram de mai bine de o orbita-lunara in fata lor. O orbita-lunara lunga si chinuitoare, in care ne zbatusem sa o cucerim. Aviatia ne ajutase zilnic, bombardierele noastre mamut, care carau tone de bombe, aproape ca pulverizasera artileria lor. Si totusi ei continuau sa reziste.

Pentru ce? Aparau un tinut izolat, desertic, in care viata era aproape complet lipsita de vreo prezenta.  In acea zi caldura aproape ca ma topi, la fel ca si intreaga noastra divizie. Echipamentul era imbibat de sange, sudoare, praf, nisip si acel miros specific mortii de care nu mai scapam. Foloseam tot felul de uleiuri minerale pe baza de apa pentru a ne „spala”, dar majoritatea camarazilor mei nu mai vazusera apa de cand plecasem in misiune, acum mai bine de un an-solar.

Apa!! Acel element fantastic, pur, datator de viata, care poate acoperi sau spala mizeria lasata in urma de dementa oamenilor. Apa, care te putea pedepsi pentru indolenta de a o infrunta, tu, om, muritor de rand. Aici ii simteam lipsa mai mult ca oricand. Ratiile de apa erau bine dramuite, atat cat sa iti permita sa lupti, mai mult, nimic.

– Soldat, auzii in spatele meu vocea inconfundabila a locotenentului nostru, astazi am primit un ordin de la Cartierul General. Vor sa terminam odata cu aceasta „Massada” a inamicilor. Avem termen de 48 de quartili sa o reducem la o gramada de moloz. S-a inteles?

– Da domnule, am zis eu. 48 de quartili e o nimica toata fata de ce am indurat pana acum. Dar suntem aici de o orbita-lunara si vlaga noastra s-a cam dus. La fel si avantul. Am pierdut mai bine de jumatate din efective in fata „Massadei”. Restul oamenilor sunt la pamant cu moralul. Vom muri aici sau vom reusi, alta cale nu mai exista.

– Razvane, incepu sa imi vorbeasca locotenentul pe un ton prietenesc spre parintesc, ton pe care il folosea atunci cand lasa deoparte formalitatile, va inteleg pe fiecare. Ordinul este mai mult decat aberant, dar stii si tu si la fel si colegii tai ca in Armata Celei de-a Patra Republici inteligenta a ramas la poarta. Pe vremea Regelui nici macar nu am fi miscat un deget in acest razboi nenorocit care a secatuit natiunea. Dar ordinul e ordin, iar disciplina militara din fericire a ramas nestirbita de influenta republicanilor. Pentru multi dintre noi urmatoarii 48 de quartili probabil vor fi si ultimii.

Intre timp toata grupa noastra de lupta se adunase in jurul locotenentului si asculta cu interes discutia noastra. „Micutul”, un soldat ce depasea 2,20 metri in inaltime, incat atunci cand a fost inrolat a fost nevoie sa i se comande un intreg set de uniforme special pentru el, aproape ca turbase de nervi. Urcat pe o movila de nisip inalta cam de vreun metru pamantean, ridicase ambele maine in sus de parca era la scoala vrand sa atraga atentia asupra a ceea ce se pregatea sa zica.

– Camarazi, ce-ar fi sa ne cacam in el de razboi nenorocit si sa raportam ca misiunea a fost deja indeplinita. I-am bombardat destul pe amaratii aia. 48 de quartile nu inseamna nimic. Mai degraba crapam noi decat ei!

– Micutule, ai dreptate in felul tau, dar la fel de bine trebuie sa te gandesti ca dobitocii aia de la Cartieru’ General au mijloace de verificare a stadiului indeplinirii misiunii. Chiar daca suntem singurii pe o raza de 5 ani-lumina, din pacate pentru noi nu ne putem puna palma-n cur si sa plecam acasa, ii dadu replica Bucatarul. Acesta era un omulet de aproape 1,60 metri si care inainte de razboi muncise intr-adevar ca bucatar intr-un restaurant de lux din Noul Bucuresti, unde stabii partidelor politice si ministrii regali se delectau cu budinci negre, fripturi pe pat de alge sau fructe de padure prajite in ulei de nuc. Sau cel putin asta ne povestea el ori de cate ori avea ocazia, si nu de putine ori am simtit nevoia animalica de a-i da o palma idiotului, pentru ca aici noi mancam doar niste chestii care aveau 7 culori, in stare gelatinoasa, impachetate in niste ambalaje vidate.

Vazand ca lucrurile nu au cum sa mai fie intoarse inapoi, soldatii se intoarsera la grupele lor. Ordinul era sa ne odihnim cat mai bine, pentru asta comandantii nostri impartindu-ne niste pastile menite sa ne ajute sa ne relaxam si sa scapam de stres. In fapt nu erau decat niste droguri usoare, dar care, descompuse in apa, sau in alti solventi organici, puteau fi prelucrate pana ajungeau niste droguri adevarate ce valorau mii de sesterti pe piata neagra. Cu cateva pastile puteai face o avere, dar vai de tine daca erai prins. Moartea era pedeapsa aplicata pentru trafic sau consum de stupefiante.

Atacul

Si noaptea a trecut. In zori, cand soarele abia isi  itea privirea la orizont, artileria noastra a declansat un atac fara precedent asupra „Massadei”. La adapostul obuzelor care sfasiau bucati din zidurile deja gaurite de bombardamente, am inceput sa inaintam. Aveam asupra noastra scari din franghie si niste carlige in capete. La lansam cu un fel de arbalete duble, din lemn. Niste scule nevinovate la prima vedere, dar care iti puteau crea mari neplaceri daca nu erai atent cand le manevrai. Unii s-au mai trezit cu degete retezate din cauza lor.

Ajunsi langa zid, am aruncat scarile si am asteptat momentele prielnice. Riposta inamicului era si ea pe masura, dar parca era fada, probabil si ei erau terminati. Dar cand cu greu am ajuns inauntru, avut marele soc: masini. Inamicii nostri nu mai erau demult in viata iar cei care luptau nu erau decat niste computere care controlau armele inteligente ale fortaretei. Oamenii insa, unde erau? Asediul dura de ceva timp si o cale secreta de scapare nu parea sa existe. Mergand debusolati dar si alertati pe strazile acelei fortarete, am realizat imediat ca desi de afara parea relativ mica, in realitate lucrurile nu stateau chiar asa. Pe masura ce mergeam din casa in casa si din strada in strada, un ciudat instinct de razboinici ni se nastea in minte. Morti, oare toti inamicii nostri umani sa fie morti demult? Si atunci cine manevra computerele care conduceau apararea cetatii? Tunurile lor inca nu oprisera desi soldatii nostri mergeau nestingheriti prin orasul care parea parasit. Nicio rezistenta fanatica. 

In cele din urma am gasit ceea ce nu am fi dorit. In marea piata din centrul cetatii, acolo unde conform datelor noastre s-ar fi gasit Parlamentul lor si Palatul Conducatorului, erau mormane de cadavre, unele asezate in linie, altele trantite unele peste altele. Carnea lor era deja putrezita, viermii ieseau din orbitele lor, carnea inegrita raspnadea un miros specific in jur. Si atunci nu am mai rezistat. Am vomitat tot din mine, am aruncat arma, am aruncat ranita, haina de lupta si vesta antiglont. M-am repezit catre ceva ce parea a fi o fantana arteziana, sau ce mai ramasese din ea, si am varsat. Am gasit si urme de apa statuta in bazin, care erau oricum mai valoroase decat tot meta-aurul din Galaxie.  Mi-am umezit buzele si fata. Sfinte Univers, ce facem noi aici? Unde e umanitatea acum? Au trecut vreo 3 secole de la ultimul mare razboi mondial de pe Terra, dar noi unde suntem?

In cele din urma totul inceta. Inainte sa se sinucida in masa, inamicii nostri au setat computerele care controlau sistemele de aparare ale orasului sa ruleze programele la nesfarsit, astfel incat artileria lor sa functioneze constant. Din cauza asta pareau ca nu vor sa se predea.

Epilog

Batalia „Massadei”, denumita asa dupa o alta fortareata iudeica de pe Terra a luat sfarsit dupa o orbita-lunara, cu pretul pierderii a 300 de luptatori romani. Un pret mare pentru niste ziduri lipsite de viata. Locotenentul nostru, dupa batalie, trimise urmatorul raport catre Cartierul General al Armatei Celei de-a Patra Republici:

” Catre Cartierul General al Armatei Celei de-a Patra Republici

                        In atentia generalului Kornelius Antonius,

Astazi, in ziua a 28 a celei de-a 18-a orbite lunare terestre, Divizia Speciala de Garda Republicana a luat cu asalt fortearata Massada, unde inamicii nostri iudeizi isi facusera ultimul cuib de rezistenta. In urma asaltului fortareata a fost cucerita fara pierderi. Inamicii nostri s-au sinucis in timpul bataliei pentru a nu cadea prizonieri. Nu exista supravietuitori. Tehnica de lupta si prada de razboi au fost rechizitionate si urmeaza a fi trimise catre Terra. Terminat.

Data: 28.18                                                                                                                                              Anul terestru: 2354″

Anunțuri

4 thoughts on “Asaltul”

  1. Ma uit acum la National geografic.
    Este un documentar despre Massada. 🙂
    Imi place cum scrii. Ti-am mai spus asta cand ti-am descoperit blogul.
    Cat timp a trecut de atunci?
    Felicitari Razvan!
    Hristos a inviat!

Da-ti cu parerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s